ULTIMĂ ORĂ! Maşinile şcolilor de şoferi vor fi interzise în Pitești la orele de vârf!

Un proiect de hotărâre pus astăzi in dezbatere de Primari Pitești stipulează ca mașinile școlilor de şoferi să nu mai poată circula pe străzile din municipiu în intervalele orare 07:30-09:00 şi 15:30-17:00.
Ce prevede proiectul: „Având în vede numeroasele sesizări și reclamații ale cetăţenilor referitoare la aglomerația care se formează pe arterele municipiului, aglomerație influențată în mare măsură și de prezența în trafic a autovehiculelor aparținând şcolilor de şoferi, care în pregătirea candidaților pentru proba practică circulă de cele mai multe ori foarte lent ori execută manevre cu încetineală, au fost stabilite prin HCL nr. 247/12.07.2018 interdicţii cu privire la accesul acestor autovehicule pe străzile Banat, Dumbravei, Armand Călinescu, Egalităţii, Maior Șontu, I.C. Brătianu și Republicii, pe tronsonul cuprins între fosta clădire CEZ și intersecția cu strada Maternităţii.
Cu toate acestea, se constată în continuare că se formează ambuteiaje la orele cu trafic intens, provocate în special din cauza autovehiculelor de școală de şoferi.
În acest context, se propune introducerea unor intervale orare, respectiv 07:30-09:00 şi 15:30-17:00, în care li se interzice şcolilor de şoferi să pregătească candidații la proba practică pentru obținerea carnetului de conducere pentru categoria B pe arterele de circulație din municipiul Piteşti”.
Potrivit proiectului, şcolile de şoferi care nu ar respecta această interdicţie ar urma să fie sancționate de agenții de poliție cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.
Ulterior dezbaterii publice, proiectul, care a fost inițiat de primarul Cristian Gentea, va fi supus dezbaterii şi votului în Consiliul Local Piteşti.