Un șofer BEAT a provocat un accident TERIBIL în Argeș

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Un accident tteribil a avut loc seara trecută în comuna argeșeană Albota.

„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit faptul că, un bărbat de 44 de ani, din Bradu, care conducea un autoturism pe DN 65, dinspre Slatina către Pitești, pe fondul consumului de alcool, în localitatea Albota, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus, din sens opus, de un bărbat de 45 de ani, din Săpata și cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 43 de ani, din Slatina.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, pentru bărbatul de 44 de ani, acesta indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma accidentului, bărbatul a suferit vătămări și a fost transportat la spital.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice și vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs”, transmit reprezentanții IPJ Argeș.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura