ULTIMĂ ORĂ! Tânăr de 18 ani, căutat de familie, găsit MORT într-o clădire părăsită!

Polițiștii din Oradea au fost sesizați, în urma unui apel primit de IPJ Bihor prin sistemul unic 112 că, într-o clădire părăsită de pe strada Calea Clujului din Oradea, în proximitatea triajului CFR Oradea Est, a fost găsită o persoană decedată.

„Polițiștii orădeni, alături de specialiști criminaliști, s-au deplasat de îndată la fața locului, persoana decedată fiind identificată ca un tânăr de 18 ani, din municipiul Oradea, care plecase voluntar de la domiciliu la data de 10 decembrie. În prezent, nu există suspiciuni că tânărul ar fi fost victima vreunei infracțiuni”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.

Cauza exactă a decesului urmează să fie în urma efectuării necropsiei.
„Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările în cauză sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor producerii tragicului eveniment”, a mai transmis purtătorul de cuvânt.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura