TRAGEDIE într-o familie din Argeş! Fiul şi-a OMORÂT tatăl

După cum vă anunţam, un accident deosebit de grav a avut loc în această după-amiază în comuna argeşeană Ţiţeşti. Din păcate, un bărbat în vârstă de 56 de ani a murit în urma accidentului.
„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un tânăr de 20 de ani, din Bălilești, care conducea un autoturism, pe DN 73, din direcția Pitești către Câmpulung, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sens opus, de un bărbat de 45 de ani, din Bălilești.
În urma accidentului, patru persoane, din primul autoturism, au rămas încarcerate, una dintre acestea, pasager, un bărbat de 56 de ani, fiind găsit în stop cardio-respirator.
Bărbatului i-au fost efectuate manevre de resuscitare de către echipajele medicale, dar fără rezultat, fiind declarat decedat.
Celelalte trei persoane, respectiv conducătorul autoturismului și alți doi pasageri, o femeie de 47 de ani și un bărbat de 29 de ani, toți din Bălilești, au fost răniți și transportați la spital.
De asemenea, conducătorul celui de-al doilea autoturism a fost rănit și transportat la spital.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză, va fi întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs”, au transmis reprezentanţii IPJ Argeş.
Toţi cei patru pasageri din maşina condusă de tânărul de 20 de ani erau din aceiaşi familie. Tânărul în vârstă de 20 de ani era chiul fiul bărbatului care a murit.


