TRAGEDIE! Trei oameni au fost găsiți MORȚI în casă!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Descoperire înfiorătoare în Harghita. Trei oameni au fost găsiți morți într-o casă din Odorheiul Secuiesc. Autoritățile au găsit deschise o butelie și un ochi de aragaz, însă fără flacără. Poliţiştii încearcă acum să afle ce s-a întâmplat, potrivit News.ro.

ISU Harghita anunţă, joi seară, că echipajele au fost solicitate să intervină pentru deblocarea unei uşi la o locuinţă, în municipiul Odorheiu Secuiesc, cu posibil persoană decedată în interior.

Autoritățile încearcă acum să afle ce s-a întâmplat

”La faţa locului s-au deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de descarcerare, precum şi un echipaj SAJ. După deblocarea uşii, în interiorul casei au fost găsite 3 victime decedate: 2 persoane de sex masculin, în vârstă de 51, respectiv 32 de ani şi o persoană de sex feminin, în vârstă de 52 ani”, a transmis sursa citată.

Potrivit pompierilor, în încăpere era o butelie deschisă care alimenta un aragaz, iar unul din ochiurile aragazului era deschis, însă fără flacără.

Cazul a fost preluat de poliţişti care încearcă să afle ce s-a întâmplat.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura