Patronul de la Ferma Dacilor nu poate fi audiat. Acesta este în stare de şoc după ce fiul său de 9 ani a MURIT carbonizat în incendiu!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Sunt în continuare căutări dramatice, printre ruinele pensiunii Ferma Dacilor din Prahova. Până acum, şapte oameni, dintre care trei copii, au fost găsiţi carbonizaţi după incendiul violent care a mistuit complexul turistic din Tohani.  Autorităţile încearcă acum să identifice victimele după probele de salivă ale rudelor. Între timp, 14 oameni au fost chemaţi la audieri. 

Vorbim despre o anchetă în desfășurare, despre un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, dar și pentru distrugere din culpă. Printre persoanele audiate de anchetatori se numără angajați ai complexului din Tohani, martori, turiști sau rude ale persoanelor care și-ar fi pierdut viața. Persoane care nu au fost încă identificate, motiv pentru care se fac aceste testări ADN. Întreaga noapte, salvatorii au continuat să caute persoane sub dărâmăturile complexului. În această dimineață, au mai găsit trupul unui copil. Mai este o singură persoană dispărută, vorbim despre un adult. 

La fața locului sunt criminaliști, criminaliști de la București, dar și specialiști de la Petroșani. Este o anchetă în derulare. În faţa poliţiştilor, patronul complexului nu a vrut să dea nicio declarație. Acesta ar fi suferit un șoc prea puternic, din cauza pierderii fiului său.

Advertisement
Advertisement

Add a Comment

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura