Tragedie la Steaua: ”Va fi înmormântat cu mingea de fotbal!”

Cei de la Steaua au anunțat că Luca Ene, puștiul care și-a pierdut viața de Crăciun, va fi înmormântat cu mingea de fotbal.
Ferma Dacilor din comuna Tohani (Prahova) a fost mistuită de flăcări, iar doi minori legitimați la echipele din Capitală au decedat. Este vorba despre Luca (16 ani) și Petru Ene (11 ani), primul legitimat la CSA Steaua și cel de-al doilea, la New Stars.
CSA Steaua a anunțat că Luca Ene va fi îngropat cu mingea de fotbal, în condițiile în care a iubit foarte mult acest sport.
„Durerea e fără margini, cuvintele sunt de prisos în asemenea momente. Luca Ene a plecat prea devreme din această lume. Juniorul Stelei va fi înmormântat cu mingea de fotbal, sportul pe care l-a iubit atât de mult!
Dumnezeu să-l odihnească în pace”, au scris cei de la Steaua, pe Facebook.

