ACUM! TRAGEDIE pe A1 Bucureşti – Piteşti! Un bărbat a MURIT!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Breaking News!
Tragedie, în această dimineață, pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti! Un bărbat şi-a pierdut viața în timp ce se afla sub maşina personală, încercând să repare o defecțiune. Într-o fracțiune de secundă, cricul autoturismului a cedat şi maşina s-a prăbuşit peste el

Un bărbat, în vârstă de 68 de ani și-a pierdut viața, în această dimineață în urma unui eveniment produs pe A1 București- Piteşti, km 27, pe sensul de mers spre capitală.

Cel mai probabil, bărbatul efectua lucrări la maşina personală, în momentul în care a fost surprins sub aceasta.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Aceştia au găsit autoturismul staționat pe banda de urgenţă.

Totodată, pompierii au constatat faptul că bărbatul era decedat și au acţionat pentru extragerea acestuia de sub autoturism. Cazul a rămas în atenţia Politiei pentru cercetări. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura