Drum lin, Daniel! A MURIT la doar 32 de ani!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

O zi care trebuia să fie ca oricare alta s-a transformat într-o tragedie pentru familia lui Daniel, un tânăr în vârstă de 32 de ani, care și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut pe E85, între Hanul lui Țintă și localitatea Spătaru. Un moment de neatenție a schimbat drastic cursul destinului său și a lăsat o familie devastată.

Potrivit datelor preliminare furnizate de poliție, Daniel Mihai Mirică conducea o autoutilitară de transport ciment înspre oraș, când, „ar fi pierdut controlul asupra direcției și a ieșit în afara părții carosabile.”. Incidentul pare să aibă la bază o neatenție, iar surse neoficiale indică faptul că tânărul ar fi mâncat în mers, pătrunzând puțin pe acostament.

Camionul a intrat în balans, iar încercarea de redresare a condus la răsturnarea vehiculului pe marginea drumului. Ghinionul a făcut ca Daniel să nu poarte centură de siguranță în momentul impactului. Lovitura puternică la cap a avut consecințe fatale, iar echipajul medical de pe ambulanță nu a reușit să-l salveze.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura