Accident terifiant! Băieţel de 2 ani aruncat prin parbriz!

Întâlnirea cu asistentul social, răpirea propriului fiu, apoi accidentul cumplit în apropiere de Perca, o comună din provincia italiană Bolzano, regiunea Trentino – Alto Adige. Copilul a fost aruncat prin parbrizul maşinii va fi operat la picioare, dar viața nu îi este pusă în pericol. Între timp, tatăl și complicele său au fost arestați.
Un bărbat în vârstă de 33 de ani, rezident în Germania, și-a răpit fiul în vârstă de 2 ani, care locuiește în Tirolul de Sud cu mama sa, în timpul unei întâlniri cu asistentul social. După răpire, individul și complicele său, ambii de origine marocană, au fugit cu un Mercedes.
Pe șoseaua Val Pusteria, în zona localității Perca, șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina a intrat cu viteză într-o rulotă, impactul fiind unul dezastrus. Copilul, care era așezat fără centură pe genunchii prietenului tatălui său, a fost aruncat prin parbriz. Potrivit ANSA, micuţul a suferit mai multe răni și va trebui să fie operat la picioare. Din fericire, însă, viaţa nu îi este pusă în pericol

