Dani Coman închide uşa privind venirea sa la FC Argeş! Declaraţii TRANŞANTE

În această iarnă au fost discuţii intense legate de o eventuală sosire a lui Dani Coman în funcţia de preşedinte al celor de la FC Argeş. Fostul mare portar a fost prezent joi seara în studio la Orange Sport, acolo unde a dialogat cu Silviu Tudor Samuilă şi Basarab Panduru. Chestionat despre viitorul său, Dani Coman a recunoscut că la un moment dat va candida pentru funcţia de preşedinte LPF. Dani Coman a vorbit şi despre noua destinaţie, după o posibilă plecare de la Sibiu. „Se vorbeşte foarte mult pe marginea subiectului şi se fac speculaţii. Dacă mă duc la un meci la Rapid, vin la Rapid, dacă mă duc la Brăila, vin la Brăila, dacă mă duc la FC Argeş, înseamnă că vin la FC Argeş, dar nu este aşa”, a precizat Dani Coman. Mai mult, acesta a vorbit despre o eventuală sosire la Rapid, acolo unde vrea să facă echipă cu Daniel Niculae, subiectul FC Argeş fiind ignorat total.

