CRIMĂ ȘOCANTĂ! Și-a OMORÂT fratele cu un târnăcop!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-a ucis fratele cu un târnăcop. Victima a fost lovită violent în zona capului.

Inculpatul este cercetat pentru omor asupra unui membru al familiei, informează, luni, într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

„Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză, s-a reţinut că în seara zilei de 2 martie, în jurul orelor 17,00 – 20,00, inculpatul B.G., în timp ce se afla împreună cu fratele său, B.A., în locuinţa comună situată în satul Licurici, comuna Licurici, judeţul Gorj, pe fondul consumului de alcool l-a lovit puternic pe acesta din urmă, cu un obiect contondent (târnăcop cu lungimea de un metru alcătuit din coadă de lemn şi partea metalică, prevăzută într-o parte cu o lamă – folosită pentru tăierea lemnelor, iar la cealaltă parte cu o lamă stil sapă), în zona capului, a umărului stânga şi toracic (fronto temporal stânga, pavilion auricular stâng şi deltoidoscapulare stânga – leziuni care s-au putut produce printr-o singură lovitură cu corp dur), producând astfel moartea violentă a victimei (care se datorează dilacerării, contuziei şi hemoragiei meningocerebrale consecutive unui traumatism craniocerebral şi toracic acut cu fractura cominutivă fronto-temporo-patrietală stângă)”, se arată în comunicat.

Inculpatul a fost reţinut preventiv în cauză, de către procuror, pe o perioadă de 24 de ore.

Propunerea parchetului a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Gorj, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările în acest caz continuă. 

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura