SCANDAL la o ŞCOALĂ din Argeş! BĂTAIE CRUNTĂ

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Un elev din comuna Negraşi a fost trimis în judecată, după ce şi-a bătut crunt doi colegi de clasă, evenimentul având loc la o unitate de învăţământ din comuna Mozăceni.

„În ziua de 13 martie a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, șantaj și tulburarea ordinii și liniștii publice, în care persoana bănuită se află sub măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Din cercetări a rezultat că, în ziua de 26 ianuarie a.c., în timp ce se afla într-o unitate de învățământ din Mozăceni, în timpul pauzei, un minor de 16 ani, din Negrași, ar fi agresat fizic doi colegi de clasă.
Reamintim că în ziua de 07 februarie, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, minorul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
În cursul zilei de 08 februarie, acesta a fost prezentat de către Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești în fața instanței, iar Judecătoria Costești a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunerea de trimitere în judecată”, transmit reprezentanţii IPJ Argeş.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura