ULTIMĂ ORĂ! Un mare lanț de supermarketuri dispare total din România!

Tranzacția prin intermediul căreia Carrefour a cumpărat magazinele Cora va face și victime. Pe lângă reorganizarea și transformarea hypermarketurilor Cora în Supernova, cei de la Carrefour au luat decizia de a închide definitiv mai multe supermarketuri din București. Este vorba despre patru dintre magazinele de proximitate deținute de Cora, în mai multe zone ale Capitalei.
„Într-o piață dinamică precum cea a retailului, încercăm să ne adaptăm rapid nevoilor în continuă schimbare ale clienților noștri. Tocmai de aceea, un plan de expansiune solid impune o analiză riguroasă a actualei rețele de magazine și, câteodată, trebuie să luăm decizia de a renunța la magazinele ineficiente sau să schimbăm locația, pentru a putea explora noi opțiuni, mai potrivite cerințelor de astăzi. Scopul nostru final este de a le oferi clienților o experiență optimă atunci când aleg să facă cumpărături în Carrefour.
În acest sens, după o analiză riguroasă, cele patru magazine cora Urban, respectiv cora Urban Moșilor (Calea Moșilor 284), cora Urban Ștefan cel Mare (Șoseaua Ștefan cel Mare 58), cora Urban Rebreanu (str. Liviu Rebreanu 13) și cora Urban Giurgiului (Șoseaua Giurgiului 127), vor fi închise permanent. Echipa va rămâne în cadrul companiei și va fi relocată către alte magazine din rețeaua noastră, ulterior închiderii și fără întreruperi de activitate”, au transmis pentru Profit.ro reprezentanții Carrefour.

