Descoperire terifiantă! Bărbat scos viu din pământ, după patru zile. Cel care l-a îngropat a mai omorât un om!

Minune pentru un bărbat care a fost descoperit și salvat de polițiști. Acesta fusese îngropat de viu.
Întâmplarea desprinsă parcă din filme s-a petrecut în Republica Moldova. Se pare că barbatul a fost salvat după patru zile de agonie într-o pivniță.
Întreaga scenă în care forțele de ordine descoperă pivnița clandestină din care iese la suprafață un bărbat, salvat de la o moarte sigură a fost surprinsă de camerele de filmat ale poliției , fiind distribuită ulterior publicului.
Victima în vârstă de 62 de ani, ar fi fost și înjunghiată, aruncată apoi în adăpostul subteran și îngropată de vie sub un strat de pământ de către un tânăr de 18 ani din aceeași comunitate.
Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, iar investigațiile au relevat că acesta ar putea fi implicat și în uciderea altei persoane din sat, o femeie în vârstă de 74 de ani.

