PRĂPĂD în România! Furtuni, vijelii! Va ploua într-o zi cât într-o LUNĂ

Administraţia Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 20 mai – 2 iunie 2024. Specialiștii anunță temperaturi de vară, dar cu fenomene extreme. Vor fi ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară.
„Instabilitatea atmosfericã se va manifesta prin înnorãri temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi descãrcãri electrice în Oltenia, Banat şi în Crişana, local în Transilvania şi Maramureş şi izolat în celelelate regiuni. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantitãţi de apã în general de 15…20 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp şi vor fi condiţii de grindinã. Vântul va prezenta intensificãri în sudul Banatului şi în zona Carpaţilor Meridionali, unde va atinge viteze în general de peste 60…70 km/h, local şi temporar şi la o intensitate mai redusã şi în sud, centru şi est, dar se va intensifica pentru scurt timp şi în timpul averselor când vor fi pe arii restrânse şi vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 20 şi 28 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 17 grade, cu valori uşor mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali”, spun specialiștii de la ANM.



