ACUM! Microbuz cu 13 persoane, accident TERIBIL în Argeș! Cinci COPII…

Un accident grav a avut loc în urmă cu scurt timp în comuna argeșeană Dragoslavele.
„În eveniment sunt implicate un microbuz și un autoturism.
Pompierii intervin cu două autospeciale de intervenție, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de două echipaje SAJ.
Din primele informații, în microbuz se aflau 13 pasageri, șapte dintre aceștia fiind asistați de echipajele medicale.
Paramedicii SMURD au preluat și transportă la spital o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 41 de ani, care prezintă un traumatism la membrul inferior drept.
Celelalte victime, cinci copii și un adult, au fost preluate de echipajele SAJ și sunt transportate la spital. Din informațiile de la fața locului, acestea ar prezenta traumatisme minore la față și membrele inferioare”, transmit reprezentanții ISU Argeș.


