ACUM! TRAGEDIE pe un șantier! Patru muncitori au căzut de pe schelă!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Patru muncitori au fost răniţi după ce au căzut de pe o schelă, victimele fiind transportate la spital. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi au declanşat anchete în acest caz.

Poliţiştii Secţiei nr. 2 Poliţie Iaşi au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat cu privire la faptul că un muncitor a căzut de pe o schelă pe un şantier din municipiu.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, stabilind că este vorba despre opt bărbaţi, angajaţi ai unei societăţi comerciale din municipiul Iaşi, care aflându-se în timpul serviciului au căzut de pe o schelă.

La faţa locului au intervenit mai multe echipaje SMURD Iaşi, care le-au acordat primele îngrijiri medicale. În urma accidentului de muncă, patru persoane au fost transportate la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi.

Printre cei răniţi se află şi un bărbat de origine nepaleză. El are 30 de ani şi a suferit un traumatism cranio-cerebral, dar şi o fractură de gambă.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura