Accident cu 9 victime! Fiul unui cunoscut medic de la noi , MORT!

Un accident teribil, în care au fost implicate 9 victime cu vârste între 14 si 24 de ani, a avut loc duminicã dimineatã, în jurul orei 3.30, la iesirea din parcarea pensiunii Mira în E581. Iustin Vasilescu, de 19 ani, fiul medicului de familie care deserveste comuna Suletea, nu s-a asigurat suficient si a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânãr de 24 de ani. În masinã, alãturi de el se afla si prietena acestuia, o tânãrã de 19 ani. Chemati la fata locului, salvatorii l-au gãsit pe Iustinian în stop cardio-respirator dar, din pãcate, acesta nu a mai rãspuns manevrelor de resuscitare si a fost declarat decesul. Tânãra, gãsitã în comã profundã, a fost stabilizatã si transportatã la spital,starea sa este incertã. Celelalte victime au ajuns la spitalul din Bârlad, iar în cazul a trei dintre ele s-a luat decizia transferului la douã unitãti medicale din Iasi. Accidentul este cercetat acum de politisti pentru a se stabili, cu exactitate, ce a dus la o asemenea tragedie.

