ACS Athletic Sports va reprezenta Argeșul la Los Angeles

Performanță uriașă pentru fetele de la ACS Athletic Sports. Echipa formată din Maria Bojeșteanu, Aida Dina, Sara Leahu, Anca Florea, Daria Oprea și Bianca Moisescu au stabilit performanța anului, în cadrul competiției internaționale de calificare.
Astfel, ACS Athletic Sports devine singura echipă calificată pe secția de dans acrobatic la cel mai important concurs de dans din lume, WORLD OF DANCE –S.U.A .
Prezentă cu o delegație de 6 fete, echipa de elită a senioarelor clubului argeșean, ridică anul acesta ștafeta acolo unde și-au propus de când erau mici. În perioada 25 iulie – 4 august, echipa ACS Athletic Sports reprezintă România și județul Argeș în Los Angeles. În 2024 fetele ce compun echipa și-au propus să scoată visele din vestiare și să le urce în cel mai lung zbor, după cel mai lung drum, plin de muncă și sacrificii, spre WORLD OF DANCE, cu o coregrafie de 6 minute, bazată pe diversitate, zbor și acrobatică. Argeșencele își propun astfel să cucerească America.
Până acum fetele au fost multiple medaliate europene și mondiale, la cele mai importante concursuri internaționale de-a lungul timpului. De asemenea în funcție de pregătirea și evoluția de până acum, Romania se pregătește să urce pe una dintre cele mai mari scene ale lumii.
În prezent fetele se antrenează intens alături de antrenorii din cadrul clubului. Acestea sunt sportive de nota 10, dar și eleve de nota 10, acestea având și pregătirea pentru exemenele de final de an, astfel dovedind o capacitate de organizare și responsabilitate imensă, fiind foarte conștiincioase, dorind să își reprezinte țara de nota 10 .
Delegatia care va pleca in S.U.A este formata din : Maria Bojeșteanu, Aida Dina, Sara Leahu, Anca Florea, Daria Oprea și Bianca Moisescu, acestea fiind însoțite de antrenorii principali ai clubului: Cristina Zgreabăn și Mihaela Zgreabăn.


