Director din Argeş, relaţie cu o tânără de 16 ani. Soţia lui a aflat şi a bătut-o pe fată! El a fost reținut de Poliție!

Un bărbat de 42 de ani din Argeș, având funcția de director este cercetat pentru viol, fiind reţinut, după ce, timp ce câteva luni, a întreţinut relaţii sexuale cu o fată de 16 ani. Faptele au ajuns în atenţia Poliţiei după ce soţia bărbatului a aflat de relaţia paralelă şi a bătut-o pe adolescentă, iar aceasta din urmă a mers la Poliţie şi a reclamat agresiunea, informează news.ro.
Cercetările în dosarul deschis de poliţiştii din Piteşti au pornit, iniţial, de la o sesizare a unei adolescente, care a reclamat la Poliţie faptul că a fost agresată fizic de o femeie. ”Ulterior, prin administrarea de probatoriu, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de viol asupra unui minor, constând în aceea că în perioada decembrie 2023 – mai 2024, un bărbat de 42 de ani, din Piteşti, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu tânăra în cauză, abuzând de încrederea şi autoritatea conferite de calitatea sa de director al unei instituţii publice de educaţie non-formală, instituţie unde minora frecventa mai multe cursuri. În ziua de 22 iulie a.c., bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Piteşti, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti, în baza unui mandat de aducere emis în cauză. După administrarea probatoriului, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă”, informează, marţi, oficialii Poliţiei Judeţene Argeş.

