Familie DISTRUSĂ de durere! Copilaș de 6 ani găsit MORT în pat!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

„În noaptea de 30 august a.c., în jurul orei 03:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, în vârstă de 35 de ani, cu privire la faptul că, fiul acesteia, în vârstă de 6 ani, a decedat la locuința acestora, din Stănița.

Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, urmând a se stabili cauza decesului.

Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.” – ne-au transmis reprezentanții Poliției Neamț

Potrivit unor surse, copilul dormea în același pat cu mama sa, care a constatat decesul în timpul nopții.

Se pare că micuțul ar fi avut probleme medicale, dar cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită de medicii legiști.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura