DOLIU în Argeş! A MURIT legendarul Bob Nicolescu!

Inima scenografului, graficianului și pictorului Bob Nicolescu a încetat să mai bată. Acesta a încetat din viață la vârsta de 77 de ani. Artistul plastic Bob Nicolescu, a fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și al Uniunii Cineaștilor din România.
Bob Nicolescu a absolvit Academia de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, secția pictură, clasa profesorului Corneliu Baba în 1973.
Între anii 1974-1977 activează ca designer și grafician în diverse domenii: grafică de carte și disc muzical, grafică publicitară. Din 1977 lucrează ca scenograf de film.
A fost prezent în majoritatea expozițiilor și saloanelor oficiale de pictură și grafică, trienalele de scenografie, manifestări artistice în străinătate, expoziții personale în țară și în străinătate.
”Este o zi de doliu pentru comunitatea lereșteană și nu numai! A căzut cortina peste scenograful, graficianul și pictorul Bob Nicolescu!
Un spirit creativ desăvârșit, Bob Nicolescu a lăsat o amprentă de neșters asupra scenei românești, fiind un artist al detaliilor și al visurilor transformate în realitate. Câți oare nu ne amintim de evenimentele la care a luat parte și mereu ținea să transmită un gând bun, o învățătură, o speranță că se mai poate face ceva frumos!?
Prin munca sa, a adus la viață momente unice pentru istoria comunei Lerești, iar astăzi ne despărțim de el cu multă durere.
Pentru toți cei care l-au cunoscut, colaborat sau admirat, Bob Nicolescu va rămâne un exemplu de pasiune, dedicare și măiestrie artistică. Moștenirea lui va dăinui prin fiecare creație și prin fiecare poveste spusă cu ajutorul scenografiei sale.
Maestrul Bob Nicolescu va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, ora 11:00, la Biserica Valea Foii din Lerești!
Gândurile noastre se îndreaptă către familia sa și către toți cei care l-au prețuit. Odihnească-se în pace!”, transmite administrația publică din comuna Lerești, prin primarul Marian Toader.


