Mădălina Bellariu Ion, actriţa din Piteşti care a cucerit topurile internaţionale! Distincţie URIAŞĂ

Actriţa din Piteşti, Mădălina Bellariu Ion a reuşit să cucerească topurile internaţionale. De o frumuseţe răpitoare, înzestrată de Dumnezeu cu un talent uriaş, Mădălina a reuşit să îşi facă un nume uriaş în lumea cinematografiei, iar aprecierile nu au întârziat să apară. Argeşeanca noastră a bifat colaborări excepţionale, având onoarea de a lucra în compania unor nume uriaşe din cinematografia mondială. Recent, aceasta a reuşit să cucerească un trofeu râvnit de nenumăraţi actori Astfel, Mădălina Bellariu Ion, cunoscută în România pentru cariera sa internațională, printre care interpretarea în serialul “Tânărul Papă”, alături de Jude Law dar și pentru rolul principal din serialul „Sacrificiul” de la Antena1, a fost onorată cu premiul pentru cea mai bună actriță la prestigiosul festival de film din Milano. După cum titrează colegii de la http://www.stiripesurse.ro, premiul a fost acordat pentru interpretarea sa remarcabilă în rolul principal din filmul „Bad Wings” regizat de Alexandra Pater. Pentru acest rol, Madalina a învãtat limbajul semnelor sub instrurirea lui Richard Platt, cu sprijinul organizației Light Into Europe, recunoscută pentru eforturile depuse în ajutorul comunității persoanelor cu deficiențe de vedere și auz din România.

