Administratorul unei asociaţii de proprietari din Piteşti a FURAT banii de ÎNTREŢINERE

Miercuri, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au finalizat cercetările într-un dosar penal și au propus trimiterea în judecată a unui bărbat de 44 de ani, din Pitești, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare în formă continuată.
În urma probatoriului administrat a rezultat fapul că în perioada 2021 – 2023, bărbatul în calitate de administrator, al unei asociații de propreitari din Pitești, ar fi utilizat sumele de bani pe care le gestiona, pentru a-și achiziționa bunuri și servicii în scop personal, fără aprobarea conducerii asociației, încălcând astfel prevederile Legii 196/2018, cauzând un prejudiciu de peste 22.000 de lei,
În vederea recuperării prejudiciului s-a procedat la instituirea măsurii asiguratori a sechestrului.
Dosarul urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

