Consilierii locali din Pitești depun jurământul

Astăzi, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Pitești, noii consilieri locali au depus jurământul, marcând începutul mandatului lor pentru următorii patru ani. Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrației locale, consilieri, invitați speciali și membri ai comunității. Printre invitați s-a remarcat Alina Gorgiu, ministrul Justiției cea care a venit personal sa îi susțină pe colegii, consilieri locali de la PNL.
Ceremonia a debutat cu intonarea imnului național, și a continuat cu un discurs susținut de prefectul județului Argeș, Dragoș Predescu cel care a subliniat importanța colaborării și responsabilității în gestionarea problemelor municipiului Pitești.
Fiecare consilier local a fost invitat să rostească jurământul de credință, cu mâna pe Biblie, angajându-se să respecte legile țării și să pună pe primul loc interesele cetățenilor. Jurământul este un moment solemn și simbolic, care consfințește dedicarea fiecărui ales local față de comunitatea care i-a acordat încrederea.






