Un șofer BEAT a făcut PRĂPĂD pe A1! Accident cumplit!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Un bărbat de 37 de ani, din Galați, a fost reținut de polițiști după ce a provocat un accident pe autostrada A1 și l-a agresat pe celălalt șofer implicat, înainte de a părăsi locul faptei. Incidentul a avut loc la kilometrul 482, pe calea 2 a autostrăzii Deva-Nădlac, în județul Arad. Potrivit informațiilor oficiale, accidentul nu a avut victime, dar unul dintre șoferi a devenit agresiv, lovindu-l pe celălalt conducător auto, după care a fugit de la fața locului înainte de sosirea poliției.

După sesizarea evenimentului, polițiștii au reușit să oprească autoturismul implicat în trafic, în zona ieșirii de pe autostradă, în localitatea Margina, județul Timiș. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 37 de ani din Galați, iar testarea acestuia cu aparatul etilotest a arătat o alcoolemie de 0,94 mg./l. alcool pur în aerul expirat, depășind limitele legale.

Șoferul a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice și a fost reținut pentru 24 de ore. El va fi prezentat procurorului de caz pentru a fi luate măsuri preventive.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura