Veste URIAȘĂ pentru cei cu suflet alb-violet! Stadionul din Trivale devine realitate

Primarul Cristian Gentea vine cu vești excelente privind obținerea tuturor avizelor pentru demararea lucrărilor la noul stadion din Trivale. Astăzi a avut loc o nouă ședință, iar veștile sunt unele excelente.
„Astăzi am participat, împreună cu Dani Coman, Vlad Niculae, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, și Ionuț Chiriță, reprezentat al departamentului Fonduri Europene din Primăria Pitești, la întâlnirea organizată la Compania Națională de Investiții.
Invitația ne-a fost făcută de Gabriel Diaconu, director CNI și supervizor al investiției noului Stadion „Nicolae Dobrin”, cel care a coordonat și proiectul Pitești Arena, pentru care îi mulțumim o dată în plus!
La întâlnire au participat și reprezentanții constructorului, dar și proiectanții. S-a discutat despre: variante de gazon, degivrare, compartimentare interioară (pentru o folosire mai eficientă a spațiilor), iluminat exterior, sonorizare, panouri fotovoltaice, pistă de încălzire, terenuri de antrenament.
Astfel, proiectarea este pe final, mai sunt de luat două avize și va fi solicitată autorizația de construire. Totul este în grafic și ne dorim ca lucrările să înceapă cât mai repede”, transmite primarul Cristian Gentea.

