Accident MORTAL! Logan făcut ZOB

Încă un accident teribil s-a petrecut pe drumurile din România. De data aceasta vorbim despre un eveniment petrecut la ieșirea din Caransebeș către Hațeg.
Accidentul s-a petrecut pe DN 68 Caransebeș – Hațeg. Din primele informații, șoferului Loganului, din Băuțar, i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă din păcate a decedat la fața locului. Șoferul microbuzului a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la spital, în Timișoara.
Potrivit Poliției județului, accidentul rutier în care au fost implicate un microbuz și un autoturism s-a produs astăzi, la ora 13:52, pe DN68, la Kilometrul 29 +500 de metri, în afara localității Vama Marga: „În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului autoturismului, în vârstă de 68 de ani și rănirea conducătorului microbuzului în vârstă de 38 de ani, care urmează a fi transportat la spital. Traficul este blocat în ambele sensuri. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.“


