TRAGEDIE în Argeș! BEAT și fără permis a făcut PRĂPĂD! Accident teribil!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

În ziua de 30 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și sub influneța alcoolului.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 23 ianuarie a.c., un bărbat de 34 de ani, din comuna Optasși Măgura, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Lunca Corbului, a produs un accident rutier, soldat cu pagube materiale.

La fața locului au intervenit polițiștii rutieri, iar în urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că bărbatul nu ar fi avut dreptul de a conduce nici o categorie de vehicule, totodată rezultând că ar fi consumat alcool, ca urmare a testărilor efectuate.

În urma analizelor de laborator efectuate pe probele biologice ridicate de la conducătorul autoturismului, a rezultat că acesta ar fi avut o îmbibație de peste 0,8 g/litru alcool pur în sânge, la momentul producerii accidentului.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de oreurmând ca în cursul zilei de astăzi, 31 decembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura