Când rămâi pe loc fără permis și care sunt cele mai mari amenzi

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Atenție, șoferi! În conformitate cu legislația rutieră actuală, există șapte abateri care vă pot lăsa pe loc fără permis de conducere. Aceste încălcări grave pot duce la suspendarea dreptului de a conduce, iar în plus, amenzile au crescut semnificativ în acest an, odată cu majorarea salariului minim pe economie. Astfel, valoarea punctului de amendă a ajuns la 202,5 lei, fiind cu peste 20% mai mare decât anul trecut. Aflați în continuare care sunt abaterile care pot duce la pierderea permisului de conducere.

Abaterile care te pot lăsa fără permis

  • depășire neregulamentară
  • neacordarea de prioritate vehiculelor sau pietonilor
  • trecerea pe culoarea roșie a semaforului
  • conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise
  • depășirea limitei de viteză cu peste 70 km/h, sancțiune care poate duce la suspendarea permisului pentru până la 120 de zile
  • manevre periculoase pe autostradă, precum întrecerile ilegale sau circulația pe contrasens
  • nerespectarea regulilor la trecerile de cale ferată
  • Cât sunt amenzile în 2025
  • clasa I de sancțiuni (două-trei puncte de amendă), între 405 lei și 607,5 lei
  • clasa a II-a (patru-cinci puncte de amendă), între 810 lei și 1012,5 lei
  • clasa a III-a (șase-opt puncte de amendă), între 1.215 lei și 1.620 lei
  • clasa a IV-a (de la nouă la 20 puncte de amendă), între 1.822,5 lei și 4.050 lei
Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura