TRAGEDIE! Preot de la noi, accident teribil! A fost preluat în stare gravă!

Un grav accident rutier petrecut în județul Neamț l-a avut ca victimă pe părintele Mitrofan, cunoscut drept duhovnicul care îi întâmpină pe credincioșii veniți la chilia renumitului părinte Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria.
În momentul incidentului, părintele se afla singur în autoturism. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, acesta a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a răsturnat pe cupolă. Impactul a fost puternic, iar intervenția de urgență a fost crucială.
Echipaje de pompieri, salvare și poliție din cadrul ISU Neamț au intervenit prompt la fața locului pentru extragerea victimei din autoturismul răsturnat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor. Reprezentanții ISU au confirmat că, în ciuda severității accidentului, nu au existat indicii că părintele ar fi consumat alcool înainte de a se urca la volan.
Părintele Mitrofan, în vârstă de 56 de ani, a suferit multiple traumatisme, cu precădere la nivelul bazinului. După evaluarea inițială realizată de echipajul medical sosit la fața locului, acesta a fost transportat de urgență la un spital din București pentru investigații suplimentare.

