ALERTĂ MAXIMĂ în Argeș! URS pe străzi, spaimă și haos! RO-Alert a dat alarma!

Locuitorii din Câmpulung Muscel au trecut prin momente de groază noaptea trecută, când un urs s-a plimbat nestingherit pe strada Traian. Incidentul a avut loc după miezul nopții, iar autoritățile au fost nevoite să emită un mesaj de alertă maximă prin sistemul RO-Alert, avertizând populația să evite zona și să rămână în locuințe.
Prezența animalului sălbatic în oraș, la poalele Mateiașului, nu este o premieră. Fenomenul a început să se repete tot mai des în ultimele săptămâni, semn că animalele pădurii sunt tot mai atrase de zonele locuite, cel mai probabil în căutare de hrană.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje de jandarmi și polițiști locali, care au reușit să alunge ursul și să restabilească liniștea. Din fericire, nu au fost raportate victime sau pagube materiale, însă spaima a fost una reală pentru locuitorii din zonă.
Nu este pentru prima oară când Câmpulungul se confruntă cu astfel de vizite periculoase. Cu doar câteva săptămâni în urmă, un alt urs a fost văzut la intrarea în oraș, în zona stației Peco de pe varianta ocolitoare.

