Femeie ÎMPINSĂ în fața trenului! A fost târâtă zeci de metri! MOARTEA i-a fost cumplită!

Scene desprinse dintr-un coșmar s-au petrecut sâmbătă noaptea, în jurul orei 1:15. O femeie și-a pierdut viața într-un mod cumplit, după ce a fost împinsă și ținută cu forța pe liniile de cale ferată de un bărbat, chiar în momentul în care se apropia un tren de marfă.
Potrivit anchetatorilor, criminalul a folosit forța fizică pentru a o împiedica pe victimă să se ridice de pe șine. „Inculpatul a împiedicat-o pe victimă să se ridice de pe liniile de cale ferată. Folosindu-se de forță fizică, prin împingeri repetate cu brațele, bărbatul a ținut-o pe șine chiar în momentul în care se apropia un tren de marfă ”, au transmis oamenii legii.
Mecanicul locomotivei, martor direct al tragediei, a povestit în stare de șoc cum l-a văzut pe bărbat în ultimele secunde, ținând victima pe calea ferată și sărind la o parte cu puțin înainte de impact. Din nefericire, trenul nu a putut fi oprit la timp, iar femeia a fost lovită mortal și târâtă aproximativ 60 de metri. Moartea i-a fost cumplită.
Trupul neînsuflețit al victimei a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale l-au descoperit ascuns într-o scară de bloc din cartierul Velența. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de omor – o infracțiune pentru care riscă între 10 și 20 de ani de închisoare.

