Nenorocire! O mamă și cei trei copii ai săi au MURIT într-un incendiu devastator!

Un bărbat de 41 de ani, arestat sub suspiciunea de crimă. Alte două persoane au fost transportate la spital
O locuință a fost mistuită de flăcări. O mamă și cei trei copii ai săi și-au pierdut viața în incendiu, în timp ce alte două persoane din familie – o femeie de 70 de ani și o adolescentă – au fost transportate la spital cu răni.
Potrivit autorităților britanice, un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost reținut chiar în fața casei cuprinse de flăcări. Acesta a fost arestat sub suspiciunea de crimă, ancheta fiind preluată de echipele specializate în omucideri. Motivele din spatele incidentului urmează să fie clarificate.
Incendiul a fost atât de violent, încât la fața locului au fost trimise opt autospeciale și un efectiv impresionant de 70 de pompieri, care s-au luptat cu flăcările timp de mai multe ore. În ciuda eforturilor uriașe ale salvatorilor, patru dintre membrii familiei nu au mai putut fi salvați.

