ARGEȘ: Echipaje SMURD trimise de urgență în două comune. Urși în zone populate!

Urșii bagă spaima în locuitorii din Argeș! Mesaje Ro-Alert transmise în Coșești și Lerești
Locuitorii din două comune argeșene au trăit momente de panică, după ce mai mulți urși au fost semnalați în zonele populate. În cursul zilei de ieri, autoritățile au fost alertate cu privire la prezența animalelor sălbatice în Coșești, satul Lăpușani, și Lerești, satul Voinești.
În urma sesizărilor, echipaje SMURD de prim ajutor calificat s-au deplasat de urgență în teren, pentru a asigura măsurile de protecție specifice în astfel de situații. Totodată, pentru avertizarea populației, au fost emise mesaje Ro-Alert, prin care oamenii au fost sfătuiți să rămână în locuințe și să evite orice contact cu animalele.
Recomandări ferme de la ISU Argeș
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș face apel la cetățeni să manifeste prudență maximă și să respecte câteva reguli esențiale, pentru a preveni incidente grave:
- Evitați deplasările în zonele unde au fost semnalați urșii;
- Rămâneți în locuințe și nu încercați să vă apropiați de animale;
- Nu hrăniți urșii și nu încercați să îi fotografiați;
Autoritățile monitorizează în continuare zonele afectate și rămân în alertă pentru intervenții rapide, dacă situația o impune.

