PRĂPĂD în curți, apariție șoc lângă Biserică, lângă Pitești! URSUL bagă spaima în localnici!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Comunitate întreagă din Vâlcea, îngrozită de prezența repetată a ursului! Prezența animalului a fost semnalată marți seara pe strada Dealul Malului , iar locuitorii au fost avertizați printr-un mesaj RO-ALERT să evite zona.

Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei Vâlcea, ursul ar fi fost observat chiar lângă o biserică, la faţa locului fiind trimise mai multe echipaje de jandarmi, pentru a alunga animalul în cazul în care acesta se mai află în apropiere.

Este cea de-a treia zi în care jandarmii revin în această zonă, pentru intervenții de urgență- în noaptea de sâmbătă spre duminică ursul devastând chiar şi o gospodărie din zonă, unde a ucis un ied şi a rănit alţi doi.

Avertisment pentru localnici

De asemenea, la sfârşitul săptămânii trecute, prezenţa unui urs a fost semnalată pe Dealul Capela, o zonă împădurită şi destul de frecventată de localnici, care ies des la plimbare pe jos sau cu bicicleta în această perioadă ca să scape de căldură.

În ultima perioadă, prezenţa urşilor, care coboară din pădure, este tot mai des semnalată în Vâlcea, astfel că jandarmii le recomandă localnicilor şi turiştilor să evite deplasările în zone izolate şi împădurite mai ales pe timpul nopţii iar în cazul în care întâlnesc animale sălbatice să anunţe întotdeauna prin 112 autorităţile, să fie prudenţi şi, sub nicio formă, să nu încerce să se apropie, să hrănească sau să se fotografieze cu acestea.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura