Cai de mii de euro, mai scumpi decât o mașină, au făcut spectacol în Argeș!

Eleganță, putere și tradiție. Acestea au fost cuvintele de ordine în comuna Hârtiești, unde s-a desfășurat una dintre cele mai așteptate sărbători locale: Târgul de Sfânta Marina. Evenimentul, devenit deja o tradiție, a fost organizat anul acesta într-un decor nou – satul Lucieni, în incinta Castelului – un spațiu generos care a permis desfășurarea unui adevărat spectacol cabalin, notează https://www.ziaruldinmuscel.ro/
Zeci de cai de rasă, unii evaluați la mii de euro, mai scumpi decât o mașină, au fost aduși din toate colțurile țării pentru a defila în fața publicului și a juraților. Nu doar frumusețea lor a atras privirile, ci și forța impresionantă, demonstrată în cadrul concursurilor de tracțiune.
Evenimentul s-a transformat într-un adevărat festival al pasiunii pentru cai, adunând mii de oameni, de la cunoscători până la curioși, toți fascinați de noblețea acestor animale. Printre participanți s-au numărat crescători cunoscuți, dar și iubitori simpli, veniți să admire grația și eleganța cailor românești.
Sâmbătă, de la ora 11.00 vor începe concursurile de frumusețe și tracțiune simplă, urmate de un moment de gală .
Târgul de Sfânta Marina nu este doar un eveniment agrar sau expozițional – este o dovadă vie că tradițiile românești pot înflori atunci când sunt susținute de comunități pasionate și implicate. La Lucieni, caii nu au fost doar expuși – au fost sărbătoriți, iar legătura dintre om și animal este cu siguranță unică.

