Femeie spulberată în fața propriei curți de o mașină scăpată de sub control! Aceasta a MURIT!

O zi obișnuită de vară s-a transformat într-o dramă cutremurătoare pentru o familie din Vișeu de Jos. O femeie în vârstă de 76 de ani a murit după ce a fost lovită mortal de un autoturism în timp ce se odihnea pe o bancă, chiar în fața curții sale. Tragedia s-a produs în urma unei manevre de depășire care s-a încheiat cu pierderea controlului mașinii de către un tânăr șofer în vârstă de 32 de ani.
Accidentul a avut loc pe drumul care leagă Leordina de Vișeu de Sus. Potrivit polițiștilor maramureșeni, în timpul unei depășiri, șoferul a pierdut controlul direcției, iar autoturismul a părăsit carosabilul și a pătruns pe trotuar. Acolo, femeia se afla pe bancă, în fața propriei gospodării – un loc în care își petrecea adesea după-amiezile. Impactul a fost devastator.
„În urma verificărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că, la revenirea pe banda de mers, conducătorul auto a pierdut controlul direcției și a accidentat femeia în vârstă de 76 de ani”, au declarat oficiali ai Poliției .
Echipajele medicale sosite de urgență au încercat timp îndelungat să o resusciteze pe femeie, însă eforturile au fost zadarnice. Victima a fost declarată decedată la fața locului.
Șoferul implicat în accident a fost rănit și transportat la spital cu multiple traumatisme. Rănit fiind, acesta nu a putut fi testat cu etilotestul, dar i-au fost prelevate probe biologice pentru a determina dacă se afla sub influența alcoolului.
Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs tragedia.

