Conf. dr. Adrian Tase: „Terra – un pacient febril”

Renumitul medic cardiolog Adrian Tase ne propune astăzi o discuţie despre felul în care schimbările climatice ajung să ne afecteze și sănătatea, nu doar diferitele fenomene meteo. Acesta atrage atenția că în lipsa unor măsuri concrete, încălzirea globală poate să fie un inamic feroce.
„Aceste zile caniculare cu exces de radiații ionizante ne oferă prilejul unei discuții despre schimbările climatice. Acest proces a început lent odată cu Revoluția Industrială pe la 1850 cu apariția termocentralelor, s-a accelerat în secolul XX prin verticalizarea construcției de maşini, şi prezintă o creştere logaritmică în zilele noastre.
Faptul că încălzirea globală a ajuns în zilele noastre deopotrivă o amenințare și o provocare are și abordări medicale. Putem spune că planeta noastră este tot mai febrilă ceea ce, desigur, perturbă buna funcționare a pro- ceselor fiziologice.
De mai bine de două decenii, s-a declarat oficial că acest proces poate deveni ireversibil prin creşterea temperaturii mondiale peste pragul critic de plus 2 grade, dacă nu se iau rapid măsuri eficiente sinergice la nivel global.
Uniunea Europeană și Japonia au fost primele care au înțeles magnitudinea fenomenului și necesitatea răspunsului integrat, organizând la Kyoto în 1997 și, respectiv, Paris în 2016, întâlniri importante cu partenerii globali. Din păcate, nu toți actorii statali au înțeles că protejarea mediului incumbă solidaritate planetară și acceptarea unor pierderi economice pe perioada de tranziție la energia curată.
Printre cauzele majore ale încălzirii globale se numără uti- lizarea combustibililor fosili (petrol, gaze naturale, cărbune), defrişarea pădurilor (pentru a crea terenuri agricole sau spații pentru construcții), conflictele armate incandescente.
În această logică, automobilele cu combustie termică cedează treptat locul automobilelor hibrid şi electrice, dar va mai dura până când transportul non-fosil va fi generalizat. În al doilea rând, există programe de oprire a defrişărilor forestiere, dar nu peste tot în lume; în plus, incendiile de pădure care apar în țările mediteraneene, California, etc., decimează „aurul verde”.
Continuând în aceeași cheie, conflagrația globală din ultimii ani generează explozii de amploare atât în teatrele de operațiuni militare, cât și în depozitele de carburanți din spatele frontului și, mai grav, chiar în zone civile, constituind o piedică în păstrarea temperaturii planetei noastre.
Un efect advers major este topirea ghețarilor și a calotelor glaciare cu dispariția consecutivă a sporturilor de iarnă, dar și cu declanşarea unor erupții vulcanice. Deglacizarea conduce la inundarea consecutivă a porturilor, prima victimă în acest proces fiind sublima Veneție, pentru a cărei supraviețuire este nevoie de infuzie de capital. Recenta nuntă a multimilardarului ameri- can Jeff Bezos a adus „oraşului gondolelor” și o substanțială donație.
Soluțiile includ pe de o parte, reducerea emisiilor de gaz cu efect de seră cu minimum 20%, iar pe de altă parte promovarea surselor de energie curată de origine solară, eoliană, din maree și valuri, precum și din biomasă. De asemenea, tot mai mulți cetățeni din țările dezvoltate economic preferă călătoria cu trenul, mai rapidă și mai curată.
Bufeurile planetei merg la braț cu creșterea radiațiilor ionizante. Acestea pot fi naturale, de origine cosmică sau terestră, respectiv artificiale, din centralele nucleare, din instalații industriale sau dispozitive medicale. Impactul medical este la nivel macroscopic prin arsuri tegumentare şi/sau la nivel microscopic prin mutații genice şi moarte celulară. De menționat cancerul, care poate apărea la toate nivelurile.
Încălzirea globală este un duşman feroce care, în lipsa măsurilor concrete, poate distruge planeta. Până atunci, ne putem aştepta la efecte dezastruoase asupra sănătății oamenilor, cu scăderea calității vieții noastre și incertitudinea existențială pentru generațiile viitoare”, transmite rneumitul medic, Adrian Tase.

