ACUM! TRAGEDIE în Argeș! Motociclistă de 35 de ani SPULBERATĂ de mașină! Impact deoesbit de puternic!

O nouă tragedie rutieră a avut loc în urmă cu puțin timp pe DN 73, în zona Valea Mare Pravăț – Mateiaș, una dintre cele mai periculoase porțiuni de drum din județul Argeș. O motociclistă de 35 de ani a fost lovită violent de un autoturism marca Renault, al cărui șofer a efectuat o depășire neregulamentară.
Impactul a fost devastator: motocicleta a fost spulberată, iar bucăți din ea au fost proiectate direct în șanțul de pe marginea drumului. Martorii spun că zgomotul coliziunii a fost suficient de puternic încât a atras imediat atenția locuitorilor din zonă, obișnuiți din păcate cu astfel de scene pe DN 73.
Femeia, transportată de urgență la spital
La fața locului a intervenit rapid un echipaj SMURD, care a acordat primul ajutor motociclistei. Aceasta prezenta un traumatism la membrul inferior stâng și a fost transportată în regim de urgență la Spitalul Municipal Câmpulung.
Din primele informații, se pare că vina aparține șoferului autoturismului, care s-a angajat într-o depășire periculoasă, fără să asigure condițiile minime de siguranță.

