TRAGEDIE fără margini! A MURIT un copil de 9 ani! Accident cumplit!

O nouă veste cumplită îndoliază România. La trei săptămâni de la accidentul teribil de pe Autostrada Soarelui, Răzvan , băiatul de doar 9 ani din Oradea, rănit grav în urma răsturnării autocarului, s-a stins din viață. Anunțul sfâșietor a fost făcut marți de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, acolo unde copilul era internat în stare critică.
Inima fragilă a lui Răzvan a cedat în noaptea de luni spre marți, punând capăt unei lupte disperate purtate de medici, familie și întreaga comunitate care s-a rugat neîncetat pentru el. „Din păcate, a fost declarat decesul băiețelului în cursul nopții, spre dimineață”, a transmis purtătoarea de cuvânt a unității medicale, dr. Raluca Alexandru.
O excursie spre litoral transformată în coșmar
Tragedia s-a produs în județul Călărași, în zona localității Sărulești, pe autostrada A2, la kilometrul 50. Autocarul în care se afla Răzvan transporta o echipă de babybaschet din Oradea, formată din copii cu vârste fragede, care visau la o experiență de neuitat pe litoralul românesc. Destinația: Festivalul Național de Babybaschet și Minibaschet de la Costinești.
Din păcate, entuziasmul lor s-a frânt brusc pe marginea asfaltului.
Timp de săptămâni, băiatul a fost menținut în viață de aparate, iar medicii au făcut eforturi supraomenești pentru a-l salva. În ciuda tuturor intervențiilor, organismul său nu a mai rezistat.

