Zile de sărbătoare în comuna Băbana

Tradiţia este respectată cu sfinţenie în comuna Băbana, chiar dacă din punct de vedere financiar sunt vremuri complicate. Fiind un bun gospodar, primarul Bebe Ivan a găsit cele mai bune soluţii pentru a respecta tradiţia şi a organiza Ziua Comunei de Sfântul Ilie. Astfel, zilele de sâmbătă şi duminică vor aduce multe momente de bucurie şi veselie locuitorilor comunei Băbana.
Ziua Comunei va fi organizată fără bani din bugetul local
Edilul Bebe Ivan este apreciat, respectat şi iubit de comunitate, fiind omul care cu multă pricere, eforturi susţinute şi multă muncă a reuşit să transforme în bine comuna aflată la doi paşi de municipiul Piteşti. Sunt vremuri tulburi din pricina dificultăţilor de ordin financiar, dar chiar şi aşa, primarul a căutat cele mai bune soluţii pentru a celebra şi în acest an Ziua Comunei şi pentru a le oferi cetăţenilor o mică bucurie. Astfel, chiar dacă pare greu de crezut, dar manifestările prilejuite de Ziua Comunei Băbana vor avea loc fără să fie alocat nici măcar un leu din bugetul local al Primăriei. Toate fondurile necesare organizării acestui eveniment vin graţie sumelor alocate de diferiţi sponsori. Primarul Bebe Ivan şi echipa acestuia au reuşit să găsească cele mai bune soluţii şi tot evenimentul nu va aduce nicio cheltuială din bugetul local. Singurele sume care vin din bugetul local sunt cele legate de premierea cuplurilor care au împlinit 50 sau 60 de ani de căsătorie neîntreruptă.

Sâmbătă şi duminică, momente de sărbătoare
Zilele de sâmbătă şi duminică vor aduce multe momente magice în comuna Băbana. Primarul Bebe Ivan se poate lăuda că şi în acest an va aduce cetăţenii împreună pentru a petrece momente frumoase, momente unice. Cu sufletul plin de bucurie, edilul ne-a transmis şi programul manifestărilor din acest an. Anul acesta sărbătoarea de pe izlazul de la Groși va ține două zile, între 19 și 20 iulie. Evenimentul va include deja tradiționalul concurs de șah, premierea cuplurilor care au împlinit 50 și 60 de ani de căsătorie. Pe parcursul celor două zile atmosfera va fi întreținută de Formația Iulian Brezan și Formația George Turcilă.

Iată programul complet al manifestării:
Sâmbătă, 19 iulie
11.00 – slujbă religioasă la Biserica Groși.
12.00 – agapă.
15.00 – program artistic – Formația Iulian Brezan.
18.00 – concurs de șah.
20.00 – premiere concurs șah.
20.30 – premierea elevilor fruntași la învățătură și a sportivului anului.
21.00 – 24.00 – program artistic.
Duminică, 20 iulie
15.00 – 18.00 – program artistic susținut de Formația George Turcilă.
19.00 – premierea cuplurilor care au împlinit 50 și 60 ani de căsătorie.
20.00 – 23.00 – program artistic.
„Toate cheltuielile legate de organizare, plata artiștilor, sunt suportate din sponsorizări. Am alocat bani de la bugetul local doar pentru premierea cuplurilor care au împlinit 50 și 60 de ani de căsătorie.”, a punctat primarul Bebe Ivan.
Primarul Bebe Ivan, sprijin pentru familiile cu mai mulţi copii
Edilul comunei Băbana este o prezenţă activă în viaţa localităţii, fiind într-un permanent dialog cu cetăţenii şi întotodeauna caută soluţii pentru a soluţiona problemele cu care aceştia se confruntă. Un astfel de exemplu vine din faptul că în acest an a fost aprobată o hotărâre de Consiliu Local în scopul sprijinirii familiilor cu mulți copii. Astfel, familiile cu gemeni sau minim trei copii minori, vor fi scutite de plata impozitului anual pentru locuințe, terenuri și autoturisme. „Impactul bugetar anual este unul mic, de 1500 de lei, pentru că în comună avem doar 10 familii care vor beneficia de aceste scutiri. Hotărârea își produce efectele până când cel mai mic copil împlinește vârsta de 18 ani. În prezent, la fiecare naștere acordăm o indemnizație de 1500 lei.”, a precizat Bebe Ivan. Trebuie subliniat că acest proiect de hotărâre a fost iniţiat la propunerea edilului comunei, în tentative acestuia de a veni în sprijinul locuitorilor comunei.


