ADMITERE 2025-Pregătește-te pentru o carieră de Asistent medical generalist la Colegiului Terţiar Nonuniversitar Spiru Haret Câmpulung Muscel

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Înscrieri la această calificare profesională până la sfârșitul lunii august, cu sau fără diplomă de Bacalaureat

Până la data de 31 august 2025, Colegiului Terţiar Nonuniversitar Spiru Haret Câmpulung Muscel organizează admitere în domeniul Sănătate și asistență pedagogică pentru anul şcolar 2025–2026 la calificarea profesională Asistent medical generalist. Colegiul oferă 90 de locuri cu o durată a studiilor de 3 ani, iar învăţământul este cu frecvenţă. Calificarea profesională de Asistent Medical Generalist este acreditată în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret.

Asistent medical generalist este o calificare profesională acreditată din domeniul sănătate şi asistenţă pedagogică, care urmărește formarea de specialiști bine pregătiți pentru a lucra în unități medicale publice sau private, în țară și în străinătate. Profesia de Asistent medical generalist este una dintre cele mai umane, mai stabile și mai căutate în prezent. Indiferent de schimbările din economie sau tehnologie, sănătatea rămâne o prioritate în orice societate. Iar oamenii vor avea mereu nevoie de îngrijire, empatie și profesionalism.

După absolvire, certificarea permite angajarea în: spitale și clinici de stat sau private, cabinete medicale individuale, centre de îngrijire și reabilitare, aziluri, ONG-uri din domeniul sănătății şi instituții medicale din străinătate.

„Pregătirea teoretică şi practică pe care o oferim elevilor noştri le asigură acestora dreptul şi capacitatea de a profesa în ţară sau oriunde în Uniunea Europeană, în unităţi medicale publice şi private. Pentru stagiile de practică, insituţia de învăţământ are încheiate o serie de parteneriate cu spitale din zonă şi cu cabinete medicale individuale“, spune lector univ. dr. Daliana Tascovici, Directorul Colegiului Terţiar Nonuniversitar Spiru Haret Câmpulung Muscel. 

Cum se desfășoară Admiterea?

Admiterea se realizează pe bază de dosar și interviu, conform Ordinului Ministerului Educației nr. 5346/07.09.2011 și metodologiei proprii a școlii, în concordanță cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011. La admitere pot participa absolvenții de liceu, cu sau fără diplomă de Bacalaureat, conform legislației în vigoare.

Candidații pot depune dosarul pentru a se înscrie la calificarea profesională Asistent medical generalist în centrul din Câmpulung Muscel, cu următoarele documente: formularul de preînscriere (până la 31 iulie 2025), cererea de înscriere tip, diploma de bacalaureat (original și copie) sau certificat de absolvire cu situația școlară, copie CI, certificat de naștere, certificat de căsătorie (dacă este cazul), adeverință medicală de la medicul de familie, două fotografii tip ¾ și chitanța care atestă plata taxei de admitere. Taxa de înscriere este de 350 de lei.

Taxa de școlarizare anuală poate fi achitată în 6 rate, iar Colegiul oferă facilități financiare: reducere de 10% pentru plata integrală a taxei anuale sau reducere de 5% pentru membrii aceleiași familii înscriși în cadrul instituției.

Dosarul poate fi depus la sediul instituţiei din Str. Traian, nr. 223, Câmpulung Muscel (Incinta Facultăţii de Ştiinţe Economice Câmpulung a Universităţii Spiru Haret).  Dacă se doresc informații suplimentare, se poate trimite un mail pe adresa sanitara.campulung@spiruharet.ro.

Despre Colegiul Universitar Spiru Haret

Colegiul Universitar Spiru Haret, parte a Universității Spiru Haret, funcționează ca instituție de învățământ terțiar non-universitar (școală postliceală) și s-a remarcat încă de la înființare, în anul 2018, prin calitatea actului educațional și preocuparea constantă pentru adaptarea programelor la cerințele pieței muncii, atât la nivel național, cât și european.

Colegiului Terţiar Nonuniversitar Spiru Haret Câmpulung Muscel oferă o infrastructură modernă pentru cursuri teoretice și practice, acces la platforma educațională Blackboard, programe de internship, voluntariat, precum și legitimația ISIC, toate susținute de o echipă cu experiență practică extinsă.

Pentru detalii despre admitere accesați https://colegiuluniversitar.spiruharet.ro/admitere/.  

Construim împreună cariera ta!

Advertisement
Advertisement

Add a Comment