”Tăierile nu construiesc o țară” – Primarul Piteștiului critică dur măsurile Guvernului

Edilul acuză lipsa de viziune a Executivului și avertizează asupra consecințelor unei noi perioade de austeritate
Primarul municipiului Pitești lansează un atac dur la adresa Guvernului, acuzând lipsa unei strategii de dezvoltare într-un context economic dificil. Într-o reacție publică, edilul afirmă că actuala conducere a țării pare preocupată doar de tăieri și stoparea proiectelor, fără a propune măsuri concrete de stimulare a economiei sau de creștere a calității vieții.
„Să reduci investiţii, să stopezi proiecte, să adopţi tăieri, chiar şi pe fond de criză bugetară, poate aproape oricine. În schimb, să gândeşti şi să adopţi măsuri prin care să stimulezi economia, să creezi valoare adăugată şi să îmbunătăţeşti calitatea vieţii cetăţenilor pot doar liderii inteligenţi”, a declarat primarul.
Acesta a oferit și un exemplu concret din istoria recentă, invocând criza economică globală din 2008–2009. Spre deosebire de România, care a ales atunci calea austerității, în Statele Unite administrația Obama a implementat un pachet masiv de stimulare economică – American Recovery and Reinvestment Act (ARRA), în valoare de 787 miliarde de dolari. Investițiile în infrastructură, educație, sănătate și energie au dus la o redresare rapidă a economiei americane începând cu 2010.
„La noi, în 2009, s-au redus drastic investiţiile publice tocmai când era nevoie mai mare de ele, iar revenirea a venit abia după 2014. Acum, prin viziunea premierului Bolojan, călcăm pe aceeaşi greblă. Totul este despre tăieri şi mai nimic despre ce construim.”
Într-o declarație provocatoare, edilul a subliniat că și în perioade istorice marcate de regimuri autoritare, investițiile în infrastructură au fost folosite ca instrumente de relansare economică.
„Până şi Hitler, care nu era în toate minţile, a înţeles că investiţiile în autostrăzi, stadioane şi alte proiecte naţionale reduc şomajul, stimulează consumul şi îmbunătăţesc productivitatea. La Bucureşti, nimeni nu înţelege nimic.”
Primarul nu a ocolit nici scena politică actuală. El a criticat atitudinea Partidului Social Democrat, pe care îl consideră prea slab și obedient în fața deciziilor Guvernului, chiar și atunci când acestea sunt, în opinia sa, „lipsite de sens”.
„Un PSD atât de slab și umil nu am mai văzut. Dacă partidul acceptă aceste măsuri doar pentru imaginea unui singur om, ne merităm soarta. Iar soarta va fi cruntă la următorul scrutin. Unii dintre noi (nu toți!!!), chiar nu merităm asta.”
Declarațiile vin într-un moment în care autoritățile centrale anunță noi tăieri bugetare și revizuiri drastice ale programelor de investiții, inclusiv la nivel local. Mai mulți primari din țară și-au exprimat deja îngrijorarea că dezvoltarea comunităților va fi blocată în lipsa finanțărilor guvernamentale.

