ȘOCANT! Elevi cu medii de 7 și 8 din ARGEȘ au rămas pe dinafară- nu au intrat la licee!

Deznodământ cu emoții în județul Argeș, unde prima etapă a repartizării computerizate la liceu a lăsat 158 de elevi pe dinafară. O cifră strict statistică – 4,1% din totalul candidaților , dar care ascunde povești reale, vise amânate și frustrări care nu pot fi exprimate doar prin medii.
Din cei 3.671 de absolvenți de gimnaziu care și-au încercat norocul în această primă etapă a admiterii, 3.513 au reușit să-și găsească un loc. Pentru ceilalți, așteptarea continuă. Iar în spatele cifrelor se conturează o realitate dureroasă: deși unii elevi au avut medii bune, nu au prins loc la liceul dorit. Doi dintre ei aveau peste 8, iar alți 13 au avut medii mai mari de 7 – semn că nu doar rezultatele contează, ci și inspirația (sau lipsa ei) în alegerea opțiunilor.
Totuși, nu e totul pierdut. În județ există 120 de locuri libere pentru etapa a doua a admiterii, programată între 1 și 19 august. O a doua șansă, nu doar pentru elevii din seria curentă, ci și pentru cei din seriile anterioare, cu condiția să nu fi împlinit încă 18 ani până la începutul noului an școlar.

