Conf.dr. Adrian Tase, despre precauţiile la piscină

Renumitul medic cardiolog Adrian Tase face o analiză foarte bine documentată şi argumentată cu privire la precauţiile de care trebuie să ţinem seama atunci când mergem la piscină. Discuţia este una foarte bine aplicată, mai ales dacă ne raportăm la valul canicular care traversează în aceste zile ţara noastră.
„La final de iunie, se simte deja cuptorul verii. Ca şi la motoare, răcirea organismului uman se face pe două căi: cu aer şi cu apă.
Răcirea cu aer se face în mod natural prin expunere la vânt, sau mers rapid pe bicicletă, trotinetă, placă, sau în mod artificial, cu aer condiţionat.
Răcirea cu apă se face prin duş sau prin înot în piscină.
Astăzi vom discuta trei situaţii clinice în piscină.
Primul caz este traumatismul prin contactul cu suprafaţa contondentă a piscinei.
Dacă în nataţie, săriturile fac parte din programul de antrenament al profesioniştilor, pentru înotătorii amatori, aruncatul în piscină este, de obicei, interzis prin regulamentul de funcţionare. Uneori, însă, cineva sare fără să cunoască tehnică, apa este mică, şi se produce contactul capului cu suprafaţa dură a piscinei. Se produce un traumatism craniocerebral cu risc vital major. Evident că, dacă persoană e în stare de ebrietate, consecinţele sunt şi mai grave.
Al doilea caz clinic este stopul cardio-respirator care apare la contactul brusc dintre suprafaţa încinsă a tegumentului şi temperatura scăzută a apei. Gradientul de temperatură declanşează reflexe puternice care pot duce la stop cardiac. O regulă elementară spune că, înainte de a intra în piscină, trebuie să faci un duş. Cine respectă această regulă nu va face niciodată stop cardiac la contactul cu apă rece.
Al treilea caz este sincopa subacvală. Recentul campionat mondial de nataţie de la Budapesta ne-a oferit satisfacţii imense, dar şi o lecţie de medicină. O sportivă americană a leşinat în mediul acvatic, probabil din cauza suprasolicitării. Şi-a pierdut controlul şi s-a înecat, fiind salvată doar de curajul şi prezenţa de spirit a antrenoarei, care a intervenit ilegal ca să-şi salveze discipolă. Regula este să nu mergem la piscină obosiţi. Înotul trebuie să fie o distracţie.
Vă dorim zile liniştite, inclusiv la piscină!”, transmite renumitul medic cardiolog, Adrian Tase.

