Grupul de dansatori „Doina Bascovului „au reprezentat cu cinste România

În perioada 25-29 Iulie 2025, grupul de dansatori „Doina Bascovului ” a participat la Festivalul Internaţional „WORLD Dance ” din Cappadocia -Turcia.
„Am fost onorat să însoţesc acest grup minunat alături de doamna coregraf Liliana Oancea şi de doamna referent cultural Dana Popescu, fiind primiţi cu căldură de primarul oraşului URGUP -Turcia, domnul Ali Ertugrul BUL.
La acest festival au participat grupuri de dansatori şi grupuri folclorice din următoarele ţări; România, Bulgaria, Ucraina, Bosnia, Macedonia de Nord, Mexic, Azerbaidjan, Georgia, Turcia şi India!
Grupul de dansatori „Doina Bascovului „au reprezentat cu cinste România şi comuna Bascov – Jud Argeş, oferind spectatorilor prezenţi un spectacol grandios prin dansurile prezentate, dar şi prin ţinută şi costumele populare purtate pe tot parcursul Festivalului, fiind aplaudaţi minute în şir de tot publicul prezent.
Organizatorii au oferit Grupului de dansatori „Doina Bascovului „două diplome, reprezentând;
*Cea mai bună performanţă,
*Cel mai bun grup care au utilizat scena, având şi cea mai bună coregrafie.
Am avut onoarea să fim invitaţi de domnul primar Ali Ertugrul BUL la sediul primăriei din oraşul URGUP unde am primit Placheta de Onoare, făcând şi simbolic schimburi de cadouri tradiţionale.
Doresc să felicit tot grupul de dansatori ai echipei „Doina Bascovului „coordo-naţi exemplar de doamna Liliana Oancea -coregraf şi de doamna Dana Popescu -referentul cultural.
Prin colaborare, dăruire, voinţă, conştiinţă, prin susţinerea Primăriei şi Consiliului Local-rezultatele acestui grup de dansatori, dar şi a întregului ansamblu „Doina Bascovului „sunt apreciate în judeţ, în ţară şi străinătate!”, transmite primarul Gheorghe Stancu.

