ACUM! E JALE pe A1 București-Pitești! A intervenit DESCARCERAREA! Trafic BLOCAT!

Autostrada A1 s-a transformat, în urmă cu puțin timp, într-un uriaș blocaj. Kilometrul 82, sensul Pitești – București, este scena unui accident rutier grav, în care au fost implicate mai multe autoturisme. Situația este în desfășurare, iar autoritățile intervin de urgență.
Din primele informații, totul ar fi pornit de la o clipă de neatenție: un șofer nu ar fi păstrat distanța regulamentară și a izbit în plin mașina din față. În doar câteva secunde, s-a declanșat efectul de domino – celelalte autoturisme venind din spate nu au mai putut evita impactul.
Descarcerarea la fața locului – se acționează contra-cronometru
Pompierii de la Detașamentul Bradu intervin cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și cu o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ. Forțele de intervenție sunt mobilizate la maximum, având în vedere gravitatea și complexitatea accidentului.
Momentan, nu se cunoaște cu exactitate dacă există victime, însă prezența echipajelor de descarcerare sugerează că cel puțin o persoană ar fi rămas blocată între fiarele contorsionate ale mașinii.
Autostrada, complet paralizată
Traficul rutier pe sensul către Capitală este complet BLOCAT. Coloanele de mașini se întind pe kilometri întregi, iar șoferii sunt sfătuiți să evite zona și să urmeze rutele alternative indicate de autorități.
Echipajele de poliție au ajuns la fața locului și au început cercetările, pentru a stabili cu exactitate cauzele și dinamica accidentului. Primele ipoteze duc spre o neadaptare a vitezei la condițiile de trafic și nerespectarea distanței de siguranță.

