Cefaleea la copil şi adolescent – un semnal de alarmă pe care nu trebuie să îl ignorăm

Durerea de cap nu este o problemă exclusivă a adulţilor. Tot mai mulţi copii şi adolescenţi se confruntă cu episoade de cefalee, care pot fi ocazionale sau recurente şi pot afecta semnificativ activitatea zilnică, rezultatele şcolare şi starea generală de bine.
Doctorul Adina Nicolae, medic primar neurologie pediatrică în cadrul Clinicii Gral din Piteşti, atrage atenţia asupra importanţei recunoaşterii cauzelor şi a consultului medical la timp, pentru a preveni complicaţiile şi a asigura un tratament adecvat.
În rândurile următoare, veţi afla care sunt cele mai frecvente tipuri de cefalee la copil şi adolescent, cum se manifestă, ce investigaţii pot fi necesare şi cum poate fi gestionată corect această afecţiune.
Doamna Doctor, cât de frecventă este cefaleea în rândul copiilor şi adolescenţilor şi cât de mult îi afectează în viaţa de zi cu zi?
Cefaleea sau durerea de cap cum se obişnuieşte în termeni populari, este unul din cele mai frecvente motive de adresare la medicul specialist neurolog pediatru, în rândul copiilor şi adolescenţilor. Statistic vorbind, procentul de adresabilitate, cel puţin din experienţă personală este de 20 %. Gradul de afectare în viaţa de zi cu zi este variabil, în funcţie de tipul de cefalee. Astfel, în cele mai multe cazuri, există episoade de cefalee care pot fi suportate de către copii şi adolescenţi, datorită intensităţii şi duratei mici a durerii , precum şi a lipsei de manifestări însoţitoare. În rare cazuri, cefaleea este însoţită de semne de gravitate şi atunci este afectată viaţa de zi cu zi , fie pe termen scurt, fie pe termen lung.
Care sunt cele mai comune cauze ale durerilor de cap la vârste fragede?
Cele mai comune cauze ale durerilor de cap la vârste mici sunt infecţiile de la nivelul nasului, gâtului, urechii, care vin sau nu la pachet cu febra. Anemia, tulburările de somn, afecţiunile oculare pot fi şi ele cauze de cefalee.
Stresul , lipsa somnului sau alimentaţia joacă un rol important?
Pentru o bună funcţionare a creierului se ştie clar că este necesară o alimentaţie bună, de calitate, bogată în nutrienţi, ca de exemplu acizii graşi Omega 3, glucoză, proteinele, vitaminele din grupul B, vitamina D, antioxidanţii, oligoelementele, dintre care Magneziul, Fierul, la care se adăugă o hidratare corespunzătoare.
Somnul de calitate, iniţiat la ore potrivite ( 21.00-22.00), de 8-10 ore, la copii şi adolescent ajută foarte mult în procesele de curăţare ale creierului de produşi nocivi, regenerare, formare a reţelelor neuronale, stocare a informaţiilor. Lipsa somnului, aşa cum se practică la adolescent, fiindcă se expun la ecranele luminoase ale telefoanelor, tabletelor, în virtutea obiceiurilor nesănătoase de accesare a reţelelor de socializare şi vizionării de filme, accesare jocuri, mai mult, frecventarea cluburilor sau participarea la petreceri unde se consumă alcool, tutun şi chiar substanţe interzise, toate acestea generează pe lângă cefalee, leşinuri, crize de epilepsie, scăderea performanţelor şcolare, anxietate şi depresie.
Cum facem diferenţa între o durere de cap banală şi una care ascunde o afecţiune neurologică mai serioasă?
Durerea de cap banală este o durere care vine şi trece fără semne însoţitoare şi care cedează uşor la repaus, hidratare, somn, antialgic obişnuit de tip Paracetamol, Nurofen. Durerea de cap care ascunde o afecţiune neurologică mai serioasă este o durere vie, intensă, persistentă, care poate trezi copilul noaptea sau să se manifeste la trezire sau îl incapacitează în timpul zilei. Este însoţită de semne de gravitate, cum ar fi vărsăturile în jet, febra înaltă, tulburări de echilibru, de mers, crize de pierdere a conştienţei, convulsii, pareze motorii, deficite senzoriale, tulburări de vorbire, modificări comportamentale, somnolenţa, comă. Afecţiunile în care apare o astfel de cefalee sunt infecţiile cerebrale, pansinuzitele, traumatismele craniocerebrale, colecţiile lichidiene intracerebrale, hidrocefalia, tumorile, accidentele vasculare cerebrale, intoxicaţiile accidentale cu monoxid de carbon, depresia.
Ce semne ar trebui să-i determine pe părinţi să meargă cu copilul lor la un consult neurologic?
Părinţii ar trebui să aibă în vedere că sunt semne de alarmă , ca cele de mai sus şi ca urmare , să se prezinte imediat la medic, fie în ambulatoriu, Unitate de Primiri Urgenţe sau să sune direct la Ambulanţă, atunci când starea generală a copilului este alterată.
Ce presupune evaluarea neurologică a unui copil cu cefalee? Sunt investigaţiile dureroase sau greu de tolerat de către cei mici?
Evaluarea neurologică a unui copil suferind de cefalee urmează paşii unui examen neurologic amănunţit, începând cu examinarea copilului dezbrăcat şi terminând cu măsurarea greutăţii, taliei, tensiunii arteriale şi a pulsului. Desigur, anamneza este substanţială în cadrul evaluării neurologice. Investigaţiile, precum prelevarea de sânge pentru analize de laborator, efectuarea unui consult oftalmologic complet, tomografie computerizată sau rezonanţă magnetică cerebrală, după caz, puncţie lombară pentru examinarea lichidului cefalorahidian, acestea în sine, nu sunt dureroase în măsura în care sunt efectuate de către personal antrenat, empa-tic. În cazul în care copilul nu colaborează , fiind de vârstă mică sau anxios, există posibilitatea sedării pe durata efectuării investigaţiei.
Sunteţi medic primar în specialitatea neurologie pediatrică şi oferiţi consultaţii la Clinica Gral din Piteşti. Cum vă pot contacta părinţii care au nevoie de o evaluare specializată pentru copii lor?
Da, am ales să colaborez cu Clinica Gral, o dată pe săptămână, în intervalul orar 16.00-18.00. Desigur, părinţii pot face o programare în direct sau online.
În final, ce sfat aţi oferi părinţilor pentru a preveni sau gestiona corect durerile de cap, fără a intra în panică?
Sfatul pe care îl pot da părinţilor pentru a preveni sau gestiona corect durerile de cap, fără a crea panică este următorul:
Dragi părinţi, aţi ales să aduceţi pe lume un copil, acesta este ca o pasăre preţioasă în cuib şi într-o zi, datorită dumneavoastră va fi capabil să-şi ia zborul, astfel încât să-şi trăiască viaţa în modul cel mai sănătos posibil.
Asiguraţi în primul rând o ambianţă, o armonie între dumneavoastră ca părinţi, un climat liniştit de înţelegere în familie, o hrană sănătoasă , principii sănătoase de viaţă, bazate pe grijă faţă de sine, corp, minte şi suflet, dar şi grijă faţă de cum îşi gestionează relaţiile cu ceilalţi. Comunicaţi activ cu fermitate şi blândeţe, fiţi atenţi la relaţiile copilului în mediul social, şcolar, fiind atenţi la bullying, dar şi la cultivarea obiceiurilor nesănătoase şi a adicţiilor de către copil, adolescent.
Pentru a gestiona corect durerile de cap este nevoie de un singur lucru, şi acela este legat de adresare în timp util la medic, atunci când durerea de cap este intensă, persistentă, există semne asociative, care indică alterarea stării generale a copilului şi tulbură capacitatea sistemului nervos de a fi un centru integru de comandă pentru întregul organism.

